21/09/2026
Atunci când un pacient suferă un prejudiciu în urma unui act medical, una dintre primele întrebări care apar este: cine răspunde pentru malpraxis – medicul, spitalul sau ambii?
Răspunsul nu este întotdeauna simplu. În dreptul român, răspunderea pentru malpraxis medical poate reveni personalului medical, unității sanitare sau, în anumite situații, ambelor, în funcție de natura faptei, existența culpei, prejudiciul produs și legătura de cauzalitate dintre conduita medicală și prejudiciu.
Prin urmare, faptul că un pacient a avut o evoluție nefavorabilă în urma unui tratament sau a unei intervenții medicale nu înseamnă, prin el însuși, că există malpraxis. Pentru angajarea răspunderii este necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
Ce este malpraxisul medical?
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății reglementează răspunderea civilă pentru malpraxis în cadrul Titlului XVI.
În esență, malpraxisul presupune existența unei erori profesionale săvârșite în exercitarea actului medical, generatoare de prejudicii asupra pacientului.
Normele metodologice prevăd că eroarea profesională care produce un prejudiciu poate atrage răspunderea civilă a personalului medical și/sau a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.
Pentru existența unui caz de malpraxis trebuie analizate, în concret, cel puțin următoarele elemente:
Aceste criterii sunt avute în vedere și în procedura de stabilire a cazurilor de malpraxis.
Prin urmare, un rezultat medical nefavorabil nu este echivalent automat cu un caz de malpraxis.
Când răspunde medicul pentru malpraxis?
Medicul poate răspunde civil pentru prejudiciile produse prin eroare profesională în exercitarea profesiei.
Legea nr. 95/2006 are în vedere, între altele, prejudiciile produse din eroare, inclusiv prin neglijență, imprudență sau cunoștințe medicale insuficiente, în cadrul activităților de prevenție, diagnostic și tratament.
De asemenea, răspunderea poate fi analizată în situații privind nerespectarea obligațiilor referitoare la:
Așadar, răspunderea medicului nu este determinată doar de rezultatul final al tratamentului, ci de conduita profesională concretă și raportarea acesteia la standardul medical aplicabil. Curtea Constituțională a reținut, într-o decizie din 2024, cadrul legal referitor la răspunderea civilă a personalului medical pentru astfel de situații.
Este importantă, astfel, distincția dintre eroarea medicală culpabilă și riscul medical inerent unei intervenții sau unui tratament.
Un tratament poate fi efectuat conform regulilor profesionale, iar pacientul poate avea totuși o evoluție nefavorabilă. Într-o asemenea situație, simpla producere a unui rezultat negativ nu este suficientă pentru a concluziona că medicul a săvârșit un act de malpraxis.
Poate răspunde spitalul pentru malpraxis?
Da.
Răspunderea nu este limitată la persoana medicului.
O asemenea concluzie este însă prea categorică.
Normele metodologice prevăd expres că unitățile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, în situațiile prevăzute de lege, inclusiv în solidar cu personalul medical angajat pentru prejudiciile produse de acesta.
Mai mult, unitatea sanitară poate avea propria răspundere atunci când prejudiciul este generat de nerespectarea reglementărilor interne ale unității.
Această distincție este importantă.
De exemplu, dacă prejudiciul este legat de:
În astfel de situații trebuie analizat dacă există o culpă proprie a unității sanitare și dacă această culpă a contribuit la producerea prejudiciului.
Medicul și spitalul pot răspunde împreună?
Da.
Aceasta este una dintre cele mai importante particularități ale răspunderii pentru malpraxis medical.
În anumite situații, aceeași faptă prejudiciabilă poate implica atât conduita individuală a unui cadru medical, cât și răspunderea unității sanitare.
De exemplu, poate exista o eroare medicală individuală, concomitent cu deficiențe de organizare sau de funcționare ale unității.
Normele metodologice prevăd expres răspunderea unității sanitare, în solidar cu personalul medical angajat, pentru prejudiciile produse de acesta în situațiile prevăzute de lege.
În același timp, persoanele implicate în actul medical pot răspunde proporțional cu gradul de vinovăție al fiecăreia, iar stabilirea gradului de vinovăție revine instanței de judecată, potrivit legii.
Prin urmare, întrebarea corectă nu este întotdeauna:
„Medicul sau spitalul?”
ci, mai degrabă:
„Care este conduita culpabilă, cui îi aparține și în ce măsură a contribuit aceasta la producerea prejudiciului?”
Răspunderea spitalului nu înseamnă automat că medicul nu răspunde
Faptul că pacientul solicită despăgubiri de la unitatea sanitară nu exclude, în sine, răspunderea personalului medical.
În același timp, nici faptul că actul medical a fost efectuat de un medic angajat al spitalului nu înseamnă că orice prejudiciu este automat imputabil medicului.
Trebuie analizate circumstanțele concrete ale fiecărui caz.
De aceea, într-un litigiu de malpraxis pot deveni relevante:
Cine trebuie să dovedească malpraxisul medical?
Stabilirea existenței unui caz de malpraxis presupune analizarea faptelor și a probelor disponibile.
În mod esențial, trebuie demonstrate elementele care fundamentează răspunderea: fapta, prejudiciul, vinovăția și raportul de cauzalitate.
În practică, expertiza poate avea o importanță deosebită, deoarece stabilirea conformității conduitei medicale cu standardele profesionale presupune, de regulă, cunoștințe de specialitate.
Instanța nu poate transforma simpla existență a unui rezultat nefavorabil într-o prezumție absolută de culpă medicală.
Dimpotrivă, trebuie analizat dacă prejudiciul este consecința unei conduite medicale necorespunzătoare sau dacă reprezintă materializarea unui risc medical care, în circumstanțele concrete, nu putea fi evitat.
Care este rolul Comisiei de malpraxis?
Persoana care se consideră prejudiciată printr-un act de malpraxis se poate adresa Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis sau instanței judecătorești competente, potrivit legii.
Comisia analizează cazul și stabilește dacă există sau nu o situație de malpraxis.
Este însă important de reținut că rolul Comisiei nu trebuie confundat cu cel al instanței în ceea ce privește repararea prejudiciului.
Într-o decizie din 2024, Curtea Constituțională a subliniat că această Comisie constată existența sau inexistența cazului de malpraxis, însă nu are competența de a cuantifica prejudiciul și de a obliga medicul sau asigurătorul la plata despăgubirilor. Repararea prejudiciului poate fi solicitată în fața instanței.
Cine plătește despăgubirile pentru malpraxis?
În cazul în care este stabilită răspunderea civilă, despăgubirea poate interveni și prin intermediul asigurării de răspundere civilă profesională.
Asigurarea de malpraxis are tocmai rolul de a acoperi, în limitele poliței, prejudiciile pentru care persoana asigurată răspunde potrivit legii.
Normele prevăd că, atunci când există un litigiu cu privire la culpă, cuantumul sau modalitatea de plată a prejudiciului, acestea pot fi stabilite de instanță. Despăgubirea este suportată de asigurător în limita sumei asigurate, iar dacă prejudiciul depășește suma asigurată, diferența poate fi pretinsă de la autorul prejudiciului.
Prin urmare, trebuie făcută o distincție între:
persoana responsabilă pentru prejudiciu și persoana care efectuează plata despăgubirii în baza contractului de asigurare.
Cele două noțiuni nu sunt întotdeauna identice.
Ce despăgubiri pot fi solicitate în cazul unui malpraxis medical?
În funcție de situația concretă, prejudiciul poate avea atât o componentă materială, cât și una morală.
Pot intra în discuție, de exemplu:
Cuantumul despăgubirilor nu rezultă automat din existența unui caz de malpraxis. Acesta trebuie raportat la întinderea concretă a prejudiciului și la probele administrate.
În cât timp poate fi solicitată repararea prejudiciului?
În materia malpraxisului medical, legea stabilește un termen de prescripție de 3 ani de la producerea prejudiciului, cu excepția faptelor care reprezintă infracțiuni.
Potrivit art. 688 din Legea nr. 95/2006, dreptul la acțiune pentru actele de malpraxis se prescrie în termen de 3 ani de la producerea prejudiciului, cu excepția faptelor care reprezintă infracțiuni. Această reglementare este menționată și de Curtea Constituțională în paragraful 19 al Deciziei nr. 43 din 30 ianuarie 2024.
În practică, stabilirea momentului de la care începe să curgă prescripția poate deveni o problemă juridică importantă, în special în cazurile în care consecințele unei intervenții medicale apar sau sunt identificate ulterior.
Malpraxisul medical nu înseamnă automat „medicul a greșit”
Una dintre cele mai importante precizări într-un caz de malpraxis este aceea că prejudiciul medical și eroarea medicală nu sunt sinonime.
Un pacient poate suferi un prejudiciu în urma unui tratament sau a unei intervenții fără ca personalul medical să fi încălcat standardul profesional aplicabil.
În același timp, un prejudiciu poate fi determinat nu de o eroare individuală a medicului, ci de o deficiență a unității sanitare.
Pot exista și situații în care contribuția la prejudiciu este multiplă.
De aceea, analiza unui caz de malpraxis trebuie să răspundă succesiv la patru întrebări:
A existat o faptă medicală?
A existat o încălcare culpabilă a obligațiilor profesionale sau o altă conduită relevantă juridic?
A fost produs un prejudiciu?
Există o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu?
Numai după clarificarea acestor elemente se poate determina cine răspunde și în ce condiții.
Concluzie: medicul, spitalul sau ambii?
Răspunsul la întrebarea din titlul articolului este: poate fi medicul, poate fi unitatea sanitară sau pot fi ambii, în funcție de circumstanțele concrete ale cazului.
Medicul poate răspunde pentru propria eroare profesională. Unitatea sanitară poate răspunde pentru propriile deficiențe și, în condițiile prevăzute de lege, pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat. În anumite situații, cele două forme de răspundere pot coexista.
Într-un dosar de malpraxis, problema esențială nu este, așadar, identificarea anticipată a unui „vinovat”, ci stabilirea conduitei care a generat prejudiciul, a persoanei căreia îi este imputabilă această conduită, a raportului de cauzalitate și a întinderii prejudiciului.
Această individualizare este cu atât mai importantă cu cât un rezultat medical nefavorabil nu reprezintă, prin el însuși, dovada unui caz de malpraxis.
Întrebări frecvente despre malpraxisul medical (FAQ)
Poate fi dat spitalul în judecată pentru malpraxis?
Da. Unitatea sanitară poate avea răspundere civilă în condițiile prevăzute de Legea nr. 95/2006 și de dreptul comun.
Poate răspunde medicul personal pentru malpraxis?
Da. Personalul medical poate răspunde civil pentru prejudiciile produse prin eroare profesională, în condițiile legii.
Pot răspunde medicul și spitalul împreună?
Da. În anumite situații, legea permite angajarea concomitentă a răspunderii personalului medical și a unității sanitare.
Un rezultat nefavorabil înseamnă automat malpraxis?
Nu. Trebuie analizate existența unei fapte relevante juridic, prejudiciul, vinovăția și raportul de cauzalitate.
Cine plătește despăgubirile pentru malpraxis?
Despăgubirea poate fi suportată de asigurător în limitele poliței, iar partea din prejudiciu care depășește suma asigurată poate fi pretinsă de la autorul prejudiciului, în condițiile legii.
Cât timp există pentru solicitarea despăgubirilor?
În materia malpraxisului medical, termenul de prescripție este, în principiu, de 3 ani de la producerea prejudiciului, cu excepția faptelor care reprezintă infracțiuni.
Cum se dovedește malpraxisul medical?
Prin administrarea probelor relevante pentru faptă, prejudiciu, vinovăție și legătura de cauzalitate, inclusiv prin documente medicale și, după caz, expertize de specialitate.
Redactor: P.A.
