30/10/2026
Propunerea legislativă B577/2026, aflată în dezbatere la Senat, urmărește să permită autorităților locale să efectueze lucrări de întreținere, conservare și modernizare a fațadelor clădirilor clasate ca monumente istorice, chiar dacă imobilele se află în proprietate privată. Deși inițiativa are ca obiectiv protejarea patrimoniului cultural și a aspectului urban, mecanismul propus ridică întrebări importante privind dreptul de proprietate, procedura de contestare și raportul cu legislația existentă.
Mai mulți deputați au inițiat un proiect de lege care ar permite primăriilor să intervină asupra fațadelor clădirilor clasate ca monumente istorice, inclusiv atunci când acestea nu se află în proprietatea autorităților locale.
Propunerea legislativă, înregistrată la Senat cu numărul B577/2026 la 20 octombrie 2026, urmărește să ofere administrațiilor locale un cadru pentru intervenția asupra clădirilor istorice degradate, în special în situațiile în care proprietarii nu efectuează lucrările necesare sau existența unor litigii îngreunează luarea deciziilor. Inițiatorii susțin că lipsa unui mecanism suficient de clar împiedică protejarea eficientă a patrimoniului și afectează aspectul urban al localităților.
Potrivit art. 1 din proiect, autoritățile locale ar putea efectua lucrări de modernizare, întreținere și conservare a fațadelor chiar dacă nu dețin imobilele respective. Articolul 4 stabilește că intervențiile trebuie să se limiteze la fațadă, să respecte normele de protecție a patrimoniului cultural și să fie realizate de firme autorizate, sub supravegherea arhitectului-șef sau a unui specialist în restaurarea monumentelor istorice.
Primăria ar avea, de asemenea, responsabilitatea de a se asigura că lucrările nu deteriorează elementele originale ale clădirii.
Proiectul introduce o procedură de notificare prealabilă a proprietarului. Conform art. 5, acesta ar trebui informat cu cel puțin 20 de zile înainte de începerea lucrărilor.
Notificarea ar trebui să cuprindă descrierea lucrărilor și metodele utilizate, durata estimată a intervenției, programul de execuție, motivele lucrărilor, datele firmei executante și informațiile privind organismul care urmează să verifice intervenția.
Proprietarul ar putea formula observații sau contestații în termen de șapte zile de la primirea notificării. Potrivit art. 6, observațiile care nu indică riscuri majore nu ar suspenda lucrările, în timp ce contestațiile care semnalează riscuri semnificative ar urma să fie analizate de un organism abilitat.
Acesta ar putea dispune amânarea lucrărilor numai dacă există dovezi concrete. În lipsa unor contestații sau observații considerate fundamentate, primăria ar putea începe intervenția potrivit planului notificat.
Prin urmare, acordul proprietarului nu ar mai constitui o condiție pentru efectuarea lucrărilor, în limitele mecanismului propus.
Deși protejarea patrimoniului cultural reprezintă un obiectiv legitim de interes public, posibilitatea intervenției asupra unui imobil privat trebuie analizată prin raportare la garanțiile constituționale ale dreptului de proprietate.
Articolul 44 din Constituția României garantează proprietatea privată. Acest drept nu este absolut, iar proprietarii monumentelor istorice au obligații specifice de conservare și protejare a bunurilor. Cu toate acestea, existența unui interes public nu justifică automat orice intervenție a autorităților asupra proprietății private.
O primă problemă a proiectului constă în faptul că acesta include atât lucrări de întreținere și conservare, cât și lucrări de modernizare, fără să stabilească suficient de clar criteriile care justifică fiecare categorie de intervenție.
Situația unei fațade care prezintă un pericol pentru trecători este diferită de cea a unei clădiri care necesită lucrări pentru îmbunătățirea aspectului exterior. În primul caz, protejarea siguranței publice poate impune măsuri urgente, în condițiile legii. În cel de-al doilea, necesitatea intervenției trebuie evaluată în raport cu starea reală a imobilului, regimul său de protecție și drepturile proprietarului.
O reglementare clară ar trebui să distingă între intervențiile urgente, lucrările strict necesare pentru conservare și lucrările de modernizare cu caracter preponderent estetic.
Un alt punct vulnerabil îl reprezintă procedura de contestare prevăzută la art. 6.
Termenul de șapte zile poate fi dificil de respectat în situațiile în care proprietarul trebuie să analizeze o documentație tehnică, să consulte un specialist în restaurarea monumentelor istorice sau să obțină o opinie independentă privind efectele intervenției.
În plus, proiectul nu definește suficient de precis organismul abilitat să soluționeze contestațiile, procedura aplicabilă și criteriile după care se stabilește existența unor riscuri semnificative.
Nici efectele contestației nu sunt reglementate cu suficientă claritate. În forma propusă, formularea potrivit căreia lucrările pot fi amânate numai dacă există dovezi concrete lasă întrebări privind sarcina probei, evaluarea riscului și posibilitatea proprietarului de a obține suspendarea intervenției înainte de producerea unui prejudiciu.
În cazul unui monument istoric, consecințele unei intervenții necorespunzătoare pot fi ireversibile. Îndepărtarea unui ornament original sau utilizarea unor materiale incompatibile cu structura istorică a fațadei nu reprezintă întotdeauna un prejudiciu care poate fi reparat integral ulterior, prin despăgubiri.
Din acest motiv, procedura ar trebui să prevadă garanții efective pentru conservarea elementelor originale și pentru contestarea măsurilor înainte de executarea lucrărilor.
Propunerea legislativă trebuie analizată și în raport cu Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice și cu Legea nr. 153/2011 privind măsurile de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor.
Legea nr. 422/2001 stabilește un regim special pentru intervențiile asupra monumentelor istorice, inclusiv cerințe privind avizarea și protejarea valorii culturale a acestora. În acest context, proiectul B577/2026 ar trebui să precizeze modul în care se coordonează competențele primăriilor cu atribuțiile autorităților din domeniul culturii și cu procedurile existente de autorizare și avizare.
O notificare adresată proprietarului nu trebuie confundată cu avizele sau autorizațiile care pot fi necesare potrivit legislației aplicabile. Proiectul ar trebui să clarifice expres că intervenția autorității locale nu înlătură obligațiile legale privind protecția monumentului istoric.
De asemenea, trebuie stabilit ce se întâmplă atunci când există deja măsuri administrative privind reabilitarea fațadei, proceduri judiciare referitoare la imobil sau neînțelegeri între coproprietari.
Fără o delimitare clară, noua reglementare riscă să genereze suprapuneri de competențe și dificultăți de aplicare.
Potrivit art. 8 din proiect, costurile lucrărilor ar urma să fie suportate integral de autoritatea locală, fără a fi facturate proprietarului.
În același timp, art. 9 și art. 11 prevăd responsabilități privind respectarea normelor tehnice, supravegherea lucrărilor, remedierea intervențiilor necorespunzătoare și despăgubirea pentru eventualele daune.
Această soluție poate reduce povara financiară a proprietarilor și poate facilita conservarea clădirilor istorice. Totuși, utilizarea fondurilor publice impune criterii obiective de prioritizare a intervențiilor, documentarea necesității lucrărilor și transparență în alegerea soluțiilor tehnice și a executanților.
Totodată, trebuie clarificat regimul răspunderii în cazul în care lucrările afectează elemente originale, produc infiltrații sau cauzează alte prejudicii imobilului. Proprietarul trebuie să dispună de mijloace efective pentru constatarea daunelor și obținerea despăgubirilor, fără ca procedura să devină excesiv de dificilă.
Proiectul ar putea fi îmbunătățit prin stabilirea unor criterii obiective pentru declanșarea intervenției, inclusiv constatarea tehnică a degradării și justificarea necesității lucrărilor.
Ar trebui definite mai precis competențele organismului care analizează contestațiile, efectele acestora și condițiile în care lucrările pot fi suspendate. De asemenea, ar fi necesare garanții privind documentarea stării fațadei înainte și după intervenție, conservarea elementelor originale, recepția lucrărilor și răspunderea pentru prejudicii.
Nu în ultimul rând, textul ar trebui corelat explicit cu legislația privind protejarea monumentelor istorice și cu regimul avizelor și autorizațiilor necesare.
Proiectul B577/2026 încearcă să ofere primăriilor un instrument suplimentar pentru protejarea patrimoniului istoric, în special în situațiile în care degradarea clădirilor și lipsa intervenției proprietarilor afectează siguranța publică sau aspectul urban.
Cu toate acestea, eficiența unei asemenea reglementări nu trebuie evaluată exclusiv prin rapiditatea cu care autoritatea poate începe lucrările. La fel de importante sunt legalitatea intervenției, proporționalitatea măsurii, conservarea valorii istorice a imobilului și protecția efectivă a proprietarului.
Protejarea patrimoniului istoric nu trebuie pusă în opoziție cu dreptul de proprietate. O reglementare echilibrată trebuie să permită intervenția autorităților atunci când aceasta este justificată, dar să stabilească suficient de clar condițiile, limitele și garanțiile în care poate fi exercitată.
Propunerea legislativă B577/2026 este înregistrată la Senat pentru dezbatere, iar informațiile publicate de Senat indică termenul de 19 noiembrie 2026 pentru consultarea publică. Inițiativa nu trebuie confundată cu o lege deja în vigoare. Cetățenii și specialiștii interesați pot transmite observații în cadrul procedurii parlamentare.
Redactor: P.A.
